Producția de băuturi alcoolice și evreii: stereotipuri și concepții greșite

Cu puțin timp în urmă, colecția muzeului nostru s-a îmbogățit cu un nou obiect interesant: un alcoolmetru din secolul al XX-lea care aparținea lui Pál Lusztig (una dintre poveștile de viață pe care le puteți asculta aici, la muzeu, dacă ne vizitați). Cu acest prilej, îmi propun să pun în lumină în acest articol relația dintre comunitatea evreiască și industria alcoolului. De asemenea, scriu despre modul în care transformarea acestei industrii s-a împletit cu „chestiunea evreiască” a vremii și cu prejudecățile antisemite.

Alcoolmetrul – obiect de muzeu sau vestitor al unei ramuri industriale

Alcoolmetrul este un instrument de măsură a cărui funcție este determinarea conținutului de alcool dintr-un lichid. Funcționarea sa se bazează pe măsurarea densității lichidului: tubul plutitor prevăzut cu o scală empirică se scufundă cu atât mai adânc în lichidul analizat cu cât conținutul de alcool al acestuia este mai mare. Rezultatul măsurătorii se citește direct de pe gradația aparatului.^[1]

Din punctul de vedere al structurii sale, aparatul constă dintr-un tub de sticlă gradat care plutește liber în lichid. Determinarea conținutului de alcool se făcea la o temperatură standard: alcoolmetrul era utilizat de obicei la 15 °C, iar rezultatele măsurătorilor efectuate la temperaturi diferite erau recalculate la 15 °C. În acest scop, alcoolmetrele erau echipate în mod obișnuit și cu un termometru încorporat, care permitea luarea în considerare a temperaturii și determinarea unui rezultat precis al măsurătorii.^[2]

În continuare, bazându-mă pe o literatură de specialitate, voi încerca să prezint contextul economic și social din spatele acestui obiect, deoarece prin intermediul acestora obiectul în sine își capătă cu adevărat sensul.

Înainte de apariția alcoolmetrelor la sfârșitul secolului al XVIII-lea, nivelul de alcool era verificat prin metode practice, cum ar fi observarea intensității și duratei spumei formate la agitarea rachiului într-o sticlă sau prin aprinderea rachiului turnat peste praf de pușcă, caz în care izbucnirea flăcării indica o calitate corespunzătoare.^[3]

Este important de conștientizat faptul că în Ungaria, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, monopolul moșieresc liber a fost înlocuit de o reglementare de stat strictă, care condiționa atât distilarea, cât și debitarea băuturilor alcoolice de autorizații speciale, taxe și limite de producție. Pentru funcționarea eficientă a acestor măsuri, măsurarea precisă a nivelului de alcool a devenit indispensabilă, deoarece cotele de impozitare și normele de calitate erau ajustate direct în funcție de concentrația și cantitatea exactă a alcoolului produs.^[4]

O astfel de reglementare a fost introdusă încă din epoca neoabsolutismului. Reglementarea din 1856 a stabilit taxa de consum pentru băuturile spirtoase în funție de tipul  materiilor prime, a capacității vaselor de plămadă și a categoriilor precise de tărie alcoolică.^[5] De asemenea noua lege a alcoolului din 1862 a stabilit impozitarea pe baza  concentrației alcoolice.^[6]

Rolul evreilor în industria vinului și a alcoolului

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, industria vinului și a băuturilor alcoolice a trecut printr-o transformare tehnologică și economică semnificativă, atât în Germania, cât și în Austro-Ungaria. Viticultura s-a separat tot mai mult de producția și comercializarea vinului, în timp ce noile procedee vinicole, marketingul modern, dezvoltarea sistemului de creditare precum și politica vamală și fiscală instabilă au redefinit fundamental funcționarea acestui sector. ^[7]

Comercianții evrei au jucat un rol important în comerțul cu vin încă din Evul Mediu, rămânând intermediari esențiali între producători și piață. După epoca Iluminismului, aceștea s-au implicat în număr tot mai mare în comerțul cu vin și băuturi alcoolice. Spre sfârșitul secolului XIX s-au creat numeroase întreprinderi angro care concentrau într-o singură structură  întregul proces de producție, de la achiziția strugurilor, prelucrare și depozitare, până la comercializare. Un bun exemplu în acest sens este afacerea familiei Lipót Zimmermann și Fii din Tokaj, care nu doar că deținea suprafețe semnificative de viță-de-vie, dar își și comercializa vinurile la Budapesta, Berlin, Londra și New York.^[8]

Modernizarea a generat însă și tensiuni economice semnificative. Din cauza epidemiei de filoxeră, a consolidării comerțului mondial și a apariției cooperativelor, mulți producători tradiționali de vin și-au pierdut pozițiile anterioare pe piață. Numeroși actori politici au pus aceste dificultăți pe seama  activității comercianților evrei, atribuindu-le  rolul de „intermediar”, „comerciant speculant” sau chiar de falsificator de vin. În Austria și Germania, disputele privind vinul artificial (Kunstwein) s-au împletit treptat cu Judenfrage, adică dezbaterea politică privind statutul social și economic al evreilor. Problema falsificării vinului a fost astfel adesea pusă în slujba propagandei antievreiești , în timp ce cauzele profunde ale crizelor economice și incertitudinilor provocate de modernizare au fost trecute în plan secund.^[9]

Cercetările istorice recente atrag însă atenția asupra faptului că, deșii comercianții evrei au jucat într-adevăr un rol important de intermediere pe piața vinului din Europa Centrală,  acest lucru nu explică în sine prejudecățile îndreptate împotriva lor . Dezvoltarea vinificației moderne a fost modelată mai degrabă de inovațiile tehnologice, de răspândirea cunoștințelor de enologie, de transformarea economiei de piață și de extinderea rețelelor comerciale. Cu toate acestea, societatea vremii a interpretat adesea aceste procese economice complexe prin intermediul stereotipurilor antisemite deja existente, astfel încât modernizarea industriei vinului și alcoolului s-a împletit strâns cu dezbaterile politice privind rolul economic al evreilor.^[10]

Împletirea falsificării vinului cu discursul antisemit

Deși falsificarea vinului era un fenomen cunoscut încă din antichitate, spre sfârșitul secolului al XIX-lea dezbaterea nu mai viza în primul rând sănătatea consumatorilor, ci separarea vinului natural de cel artificial și poziția pe piață a producătorilor tradiționali. În acest context, schimbările economice s-au împletit treptat cu „chestiunea evreiască”, iar disputele privind falsificarea vinului s-au încărcat din ce în ce mai mult de un conținut politic și antisemit.^[11]

Dezbaterea dintre vinurile „naturale” și cele „artificiale” s-a acutizat treptat , transformându-se până în anii 1880, în Germania și Austria, dintr-o chestiune profesională într-una politică.^[12] În presa germană și austriacă, falsificatorii de vin erau zugrăviți drept cei mai mari dușmani ai producătorilor cinstiți, iar problema vinului artificial a fost asociată treptat cu rolul economic al evreilor.^[13]

În Austria, o parte dintre producătorii de vin s-a alăturat din acest motiv mișcărilor politice antisemite, care atribuiau cauza dificultăților economice în comercianții și intermediarii evrei din acest sector. La cotitura dintre secole, propaganda antisemită viza deja persoane și întreprinderi concrete. În anii 1880, Moritz Busch afirma că reputația Germaniei de țară a falsificatorilor de vin era cauzată de comercianții de vin în majoritate evrei. În 1901, Emanuel Goldschmidt a fost condamnat pentru vânzarea de vin artificial, iar în cazul Durlacher din Karlsruhe (1881), expertul enolog dr. Nessler a demonstrat că vinurile lui Moritz, Simon și Leopold Durlacher conțineau în proporție semnificativă alcool care nu provenea din struguri, precum și alți aditivi. Aceste cazuri au fost folosite pe scară largă de presă și de actorii politici pentru a dovedi că falsificarea vinului era legată în primul rând de comercianții evrei, deși fenomenul nu avea în realitate o bază etnică.^[14]

Atacurile politice s-au extins pe întreg teritoriul Monarhiei. În 1901, douăzeci și unu de deputați din parlamentul austriac au inițiat interzicerea vinurilor artificiale, iar în 1907, deputatul austriac Josef Herzog a acuzat direct în parlament mai mulți comercianți evrei care își desfășurau activitatea la Eisenstadt (Leopold Wolf), Tapolca (Adolf Lessner și Fiii) și Mikulov / Nikolsburg (Teltscher și Glattauer) că s-ar fi îmbogățit pe seama producătorilor de vin în timpul dezastrelor naturale. Retorica politică a identificat astfel treptat falsificarea vinului cu presupusa influență economică a comercianților evrei, în timp ce cauzele reale ale crizei viticulturii – modernizarea, concurența pe piață și transformarea tehnologică – au fost trecute în plan secund. Potrivit autorului, la cotitura dintre secole, Kunstweinfrage (problema vinului artificial) și Judenfrage (chestiunea evreiască) deveniseră practic inseparabile în discursul public din Europa Centrală, iar incertitudinile economice erau adesea interpretate prin prisma narativelor antisemite.^[15]

Concluzii

Revenind la alcoolmetru, putem observa cum în spatele unui singur obiect vechi se ascund povești ce indică procese sociale și economice complexe. Putem privi de acum înainte alcoolmetrul ca pe un instrument ce ilustrează dezvoltarea tehnologică, ca pe un obiect ce a reglementat calitatea producției de alcool sau, din perspectiva evreilor din cauza cazurilor de falsificare a vinului și interpretarea greșită a lor–, ca pe un obiect legat din păcate și de discursul antisemit.

Note de subsol:

[1] Tolnai Új Világlexikona [Noua Enciclopedie Mondială Tolnai], vol. 1, A–Bad (Budapest: Tolnai Nyomdai Műintézet és Kiadóvállalat Rt., 1926), 114.

[2] Ibidem.

[3] I. M. Harcsa, „Csak az aljas köznép előtt kedves” italtól a Hungarikumig, avagy a pálinka becsülete” [De la băutura „îndrăgită doar de plebea de rând” la Hungarikum, sau cinstea pălincii], Régiókutatás Szemle 3, nr. 1 (2018): 31.

[4] Kinga Sebestyén, „Az égetettszesz-ipar fejlődése hazánkban” [Dezvoltarea industriei alcoolului dublu rafinat în țara noastră], Köztes-Európa 8, nr. 1–2 (2016): 137–144.

[5] „162. szám. Kibocsátványa a pénzügyi ministeriumnak 1856 szeptember 4-ről [az égetett szeszes folyadékoknak a termelésnéli megadóztatása tárgyában]”,[„Nr. 162. Decretul Ministerului de Finanțe din 4 septembrie 1856 [privind impozitarea lichidelor spirtoase la producție]”], Országos törvény- és kormánylap Erdély koronatartományra nézve / Landesgesetz und Regierungsblatt für das Kronland Siebenbürgen [Foaia de Legi și Guvernare Națională pentru provincia de coroană Transilvania], partea 1, nr. 14 (1856): 455–456.

[6] János Szulovszky, „Adatok a magyarországi szeszipar történetéhez (1850–1910)” [Date privind istoria industriei alcoolului din Ungaria (1850–1910)], Történeti Földrajzi Közlemények 5, nr. 2 (2017): 138–139.

[7] Kevin D. Goldberg, „Reaping the Judenfrage: Jewish Wine Merchants in Central Europe before World War I” [Recoltând „Chestiunea Evreiască”: Comercianții evrei de vin din Europa Centrală înainte de Primul Război Mondial], Agricultural History 87, nr. 2 (2013): 224–227.

[8] Ibidem, 228–236.

[9] Ibidem, 233–240.

[10] Ibidem, 240; Glenn Dynner, „‘A Jewish Drunk Is Hard to Find’: Jewish Drinking Practices and the Sobriety Stereotype in Eastern Europe”„Un bețiv evreu este greu de găsit”: Practicile evreiești de consum al alcoolului și stereotipul sobrietății în Europa de Est], The Jewish Quarterly Review 104, nr. 1 (2014): 9–16.

[11] Goldberg, „Reaping the Judenfrage”, 224–227.

[12] Ibidem

[13] Ibidem, 231–236.

[14] Ibidem, 237–240.

[15] Ibidem

Sursă:

„162. szám. Kibocsátványa a pénzügyi ministeriumnak 1856 szeptember 4-ről [az égetett szeszes folyadékoknak a termelésnéli megadóztatása tárgyában]” [„Nr. 162. Decretul Ministerului de Finanțe din 4 septembrie 1856 [privind impozitarea lichidelor spirtoase la producție]”]. Országos törvény- és kormánylap Erdély koronatartományra nézve / Landesgesetz und Regierungsblatt für das Kronland Siebenbürgen [Foaia de Legi și Guvernare Națională pentru provincia de coroană Transilvania], 1. rész, 14. sz. (1856): 455–456.

Bibliografie:

Dynner, Glenn. „‘A Jewish Drunk Is Hard to Find’: Jewish Drinking Practices and the Sobriety Stereotype in Eastern Europe” [„Un bețiv evreu este greu de găsit”: Practicile evreiești de consum al alcoolului și stereotipul sobrietății în Europa de Est]. The Jewish Quarterly Review 104, no. 1 (2014): 9–23.

Goldberg, Kevin D. „Reaping the Judenfrage: Jewish Wine Merchants in Central Europe before World War I” [Recoltând „Chestiunea Evreiască”: Comercianții evrei de vin din Europa Centrală înainte de Primul Război Mondial]. Agricultural History 87, no. 2 (2013): 224–245.

Harcsa, I. M. „„Csak az aljas köznép előtt kedves” italtól a Hungarikumig, avagy a pálinka becsülete” [De la băutura „îndrăgită doar de plebea de rând” la Hungarikum, sau cinstea pălincii]. Régiókutatás Szemle 3, 1. sz. (2018): 29-40.

Sebestyén, Kinga. „Az égetettszesz-ipar fejlődése hazánkban” [Dezvoltarea industriei alcoolului dublu rafinat în țara noastră]. Köztes-Európa 8, 1–2. sz. (2016): 137–144.

Szulovszky, János. „Adatok a magyarországi szeszipar történetéhez (1850–1910)” [Date privind istoria industriei alcoolului din Ungaria (1850–1910)]. Történeti Földrajzi Közlemények 5, 2. sz. (2017): 136–151.

Tolnai Új Világlexikona [Noua Enciclopedie Mondială Tolnai]. 1. kötet, A–Bad. Budapest: Tolnai Nyomdai Műintézet és Kiadóvállalat Rt., 1926.