Prezența evreilor în Transilvania din antichitate până în epoca modernă

Istoria bogată a Transilvaniei dezvăluie aspecte legate de primele amprente lăsate de diverse comunități. Printre aceste povești se numără cea a comunității evreiești, a cărei prezență în regiune datează din cele mai vechi timpuri. De la sosirea lor timpurie împreună cu legiunile romane, până la așezările lor înfloritoare din Evul Mediu și până la emanciparea lor finală în perioada modernă, evreii din Transilvania au lăsat o amprentă de neșters asupra țesutului cultural și social al regiunii. În acest articol, pornim într-o călătorie istorică pentru a explora rădăcinile comunității evreiești din Transilvania, aruncând lumină asupra luptelor, contribuțiilor și moștenirii lor durabile.

Epoca Romană

Explorarea noastră începe în antichitate, când primii indivizi evrei au sosit în Transilvania împreună cu legiunile romane în secolul al II-lea p. Chr. Prin intermediul descoperirilor arheologice, cum ar fi altare, inscripții și monede, obținem informații despre prezența timpurie a evreilor în regiune. Aceste artefacte poartă simboluri semnificative, precum Steaua lui David, Shofar și menorah, care atestă referințele istorice ale poporului evreu din Transilvania.

Monedă de bronz emisă în timpul lui Bar Kokhba descoperit la Pojejena, județul Caraș-Severin. Pe avers apare un palmier cu șapte ramuri; câte trei laterale și una în vârf; la baza ramurilor, de-o parte si de alta a tulpinii, două legături (ciorchine) de fructe; de-o parte și de alta a ciorchinelor și dedesubtul celei din dreapta, legendă în ebraică, SHIM(on). Pe revers este reprezentată o frunză de viță de vie cu vârful în jos; în jurul ei este inscripția în ebraică: Anul II al libertății lui Israel.

Istoricul Iosif Kemény de Mănăstireni primește o scrisoare redactată în limba maghiară, publicată în 26 ianuarie 1846 în revista brașoveană „Blötter für Geist, Gemüth und Vaterlanskunde”:

„În Transilvania, unde istoria nu ne pomenește deloc, suntem priviți în permanență ca străini, deși în anul 90, conform erei creștine, am săvârșit fapte epocale, fiind chemați de regele Decebal al geților pentru înfrângerea romanilor. Strămoșii noștri au venit în ajutor, zice-se, în număr mare, circa 50.000 de suflete, traversând Dardanele, Marea Neagră, Moldova și Țara Românească, luptând și sângerând împotriva trupelor lui Traian în Transilvania la Turda, de unde și toponimicul Enyed (Aiud).”

În încheiere, contele Iosif Kemény este rugat să nu uite de ei și de istoria lor în cursul studiilor sale istorice. Kemény a avut de gând să îndeplinească cererea „israeliților ardeleni”.

Cu toate că evreii ardeleni au inversat rolurile în ceea ce privește luptele daco-romane, observăm cum, „israeliții ardeleni”, în anul 1846, susțin prezența lor pe teritoriul Transilvaniei încă din perioada lui Traian (98-117 p.Chr.).

În actualul spațiu geografic românesc prezența evreilor datează încă din Epoca Romană. Primii evrei au ajuns în Transilvania cu legiunile romane, în secolul al II-lea p. Chr. Cercetările arheologice au scos la iveală altare, inscripții și monede care aruncă lumini asupra începuturilor istoriei poporului evreu în Transilvania.  Simbolurile evreiești care pot fi descoperite pe aceste urme arheologice, cum ar fi steaua lui David, șofar, menorah cu șapte brațe, Iulav și etrog, care erau desene ale unor obiecte de cult utilizate în Templul de la Ierusalim, ca și cuvântul Theos (gr. Dumnezeu), indiciu al monoteismului sau YHWH (forma latină a cuvântului Adonai) arată că avem de-a face cu izvoare istorice de referință evreiască.

Studiile privind grupurile etnice variate prezente în Dacia Romană ne confirmă faptul că prezența evreilor în provincie a fost modestă, relativ cu numărul inscripțiilor descoperite. Cele mai evidente descoperiri arheologice puse în legătură cu evreii din Dacia Romană sunt inscripțiile cu Tetragramatonul pentru Jehova și o mică placă din gresie cu reprezentarea unui berbec pe partea centrală, steaua lui David în partea dreaptă și un altar în flăcări cu șapte capete umane și inscripția Iudaea. O altă piesă a fost descoperită la Porolissum, fiind vorba, probabil, de o piesă de la un joc având reprezentată steaua lui David. 

Traian a adus pentru campania împotriva lui Decebal legiuni romane din Palestina, participante apoi la înfrângerea răscoalei lui Simon Bar Kochba din anii 132-137. Cu aceste legiuni au putut veni și soldați din trupele auxiliare sau negustori evrei.

Pe la începutul erei noi, majoritatea poporului evreu locuia în afara Israelului antic. Răscoalele evreiești antiotomane, începute prin anii 60 p. Chr. (Marea Revoltă a Evreilor) și terminate cu Revolta lui Bar Kochba, care s-au încheiat prin victoria armatei romane asupra evreilor, au avut urmări tragice pentru învinși: incendierea Ierusalimului și a celui de-al doilea Templu, masacre, robie și exil pe tot teritoriul controlat de romani. Ponderea  coloniștilor evrei pe teritoriul Daciei rămâne, și în acest caz, discutabilă.

Monedele din timpul lui Bar Kochba, apărute din săpăturile arheologice efectuate în Transilvania și Banat, au putut fi aduse de soldații romani sau de evreii care îi însoțeau. În anul 1971, în cadrul cercetărilor efectuate în castrul roman de la Pojejena, jud. Caraș-Severin, a fost descoperită o monedă care avea reprezentată pe avers o frunză de viță, având în jur inscripția următoare: În al doilea an al libertății Israelului iar pe revers o ramură de palmier cu prenumele lui Simon Bar-Kochba. De asemenea, au fost descoperite monede emise în timpul revoluției lui Bar Kochba și la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Descoperirile arheologice din Dacia Romană pot oferi informații doar legate de prezența unor indivizi evrei dar nu a unor comunități întregi, ca și în cazul altor provincii.

Evul Mediu

Trecând în Evul Mediu, întâlnim un peisaj complex, marcat de schimbarea atitudinii față de evrei. În timp ce Ladislau I și Coloman, în secolele al XI-lea și al XII-lea, au introdus decrete ostile evreilor, conducătorii care au urmat au manifestat grade diferite de acceptare și discriminare. Ne adâncim în privilegiile și restricțiile impuse comunității evreiești, examinând impactul edictelor și politicilor emise de personalități notabile precum Gábriel Bethlen și Maria Tereza. În ciuda perioadelor de greutăți, așezările evreiești au continuat să crească, influențate de valurile de migrație din Spania, Polonia, Moravia și alte regiuni.

Detaliu al hărții Marelui Principat al Transilvaniei în secolul al XVIII-lea.

Primele documente scrise cu privire la evreii din aceste părți datează din timpul lui Ladislau I și Coloman, în secolele XI-XII, decretele lui Ladislau I din 1092 fiind ostile evreilor: au fost oprite căsătoriile mixte între evrei și creștini, creștinii nu pot fi slujitori ai evreilor, (în zilele de duminică și în sărbătorile creștine evreilor nu li se îngăduie muncile fizice. Celor ce încalcă dispoziția li se confiscă uneltele, iar târgurile sunt mutate de pe duminică pe sâmbătă).

Articolul XXIV al Bulei de Aur emisă de Andrei al II-lea interzice angajarea sarazinilor și evreilor în Ungaria în calitate de „comiți comerciali ai monetăriei sau dregători salinari și fiscali”, dispoziție valabilă și în Transilvania. În 1231, același Andrei al II-lea dispune din nou (Decretul II, Cap. XXI) ca „evreii și ismaeliții să nu poată deveni dregători monetari  și salinari, nici să nu poată purta alte demnități publice”.

Papa Grigore al IX-lea i-a obligat pe Andrei al II-lea și pe fiul său, Bela al IV-lea, să ia măsuri antievreiești. Evreii nu se puteau ocupa cu baterea monedei, cu mineritul, cu strângerea dărilor și li se interzicea și portul creștin.

În 1239, Bela al IV-lea cere papei Grigore al IX-lea să-i permită angajarea evreilor la administrarea veniturilor publice. Dobândește îngăduința cu condiția ca evreii să fie dublați de creștini demn de încredere, în numele cărora dregătorii evrei să administreze veniturile publice. Bela al IV-lea adoptă măsuri cu caracter uman în raport cu evreii.

Publicarea privilegiului lui Bela al IV-lea i-a stimulat cu siguranță pe evrei să se așeze în Ungaria și Transilvania. Prima dovadă documentară în acest sens datează din 20 august 1357. Autoritățile orășenești din Sibiu adeveresc prezența lui Petrus Iudaeus ca martor în procesul dintre locuitorii a două comune din scaunul Sibiu.

Cele 30 de puncte ale privilegiului lui Bela al IV-lea acordă protecție în multe privințe evreilor: drept la liberă mișcare, posibilitatea de a cumpăra case, de a beneficia în procesele lor de judecători evrei care să judece pe baza legilor evreiești, cel ce violează o evreică să fie pedepsit cu tăierea unei mâini, evreii nu pot fi obligați la nerespectarea sărbătorilor proprii etc.; toate aceste prevederi au putut contribui la imigrarea evreilor.

În secolul al XIV-lea au venit evrei din Europa Centrală, fiind vorba de evreii așkenazi iar în timpul domniei otomane s-au stabilit în special evrei sefarzi de origine spaniolă.

Așezarea evreilor în Transilvania a putut începe în secolele XIV-XV.  Documente care îi pomenesc pe evrei datează din această perioadă. Evreii apar încetul cu încetul în toate colțurile Transilvaniei (Alba-Iulia, Sibiu, Brașov, Oradea, Lipova – jud. Arad, Cluj, Carei, Sighet) și Banatului, excluzând împrejurimile orașelor miniere.  La dieta de la Cluj din 1578, stările se plâng că  „niciodată nu au venit deodată atâția greci, ba chiar și evrei, ca acum, la acest târg de ziua Sfântului Gal”. Ele cer să li se oprească intrarea în oraș.

Pe la sfârșitul secolului al XV-lea și din secolul al XVI-lea datează mai multe documente care se referă mai cu seamă la afaceri comerciale, procese judiciare și la persecuții antievreiești.

Evreii dobândeau dreptul de stabilire în primul rând de la stăpânii de pământ și de la comandanții militari. De aceștia depindea dreptul lor de strămutare sau de aducere a unor noi familii. De exemplu, avem dispoziția baronului Ștefan Cosa, comandantul cetății din Arad, conform căreia două familii evreiești se află în 1717 sub protecția sa, ele pot să se deplaseze, să facă comerț nestânjenit, dar condiția aprobării este de a nu mai chema și pe alții. Un alt exemplu ar fi comandantul militar de Oradea, baronul Subetich, deranja cancelaria aulică ungară, acesta solicitând Consiliului aulic de război de la Viena să dispună comandantului militar de Oradea o atitudine „corespunzătoare” față de evrei.

În secolul al XVI-lea a venit un val de evrei așkenazi, vorbitori de limba idiș. În documente de la începutul acestui secol citim despre împrumuturi financiare. Evreii bogați și influenți care locuiesc la Buda, Emeric Szerencsés (Fortunatus) și Mendel Fekete, furnizează împrumuturi unor locuitori din Cluj și Buda.

În 29 august 1543, nobilii maghiari din Transilvania s-au răsculat împotriva omului de încredere și furnizorului Porții Otomane, Aloisio Gritti, care, cu sprijinul lui Ioan Zápolya, a devenit guvernator al Ungariei. El s-a înconjurat cu negustori greci și evrei.

După urcarea pe tron, Mihai Viteazul a intrat în Cluj în data de 11 august 1601, împreună cu Basta, și i-a ucis pe evreii și anabaptiștii găsiți acolo, incendiind orașul. Evreii au avut de suferit și din partea lui Sigismund Báthory, care considera că ei s-au alăturat lui Mihai Viteazul.

Primii evrei erau mai mult ca sigur de origine spaniolă (sefarzi). Au venit la începutul secolului al XVII-lea în Banat din Turcia și din teritoriile ocupate de turci. Aceștia își câștigau pâinea fierbând rachiu, făcând comerț cu grâne, piei, sau practicau negoțul ambulant.

O schimbare radicală a intervenit în secolul al XVII-lea, odată cu domnia lui Gábriel Bethlen. Atitudinea oficială față de evreii din Transilvania, care făcea parte din Regatul Ungariei, a fost extrem de variată, variind de la acordarea de privilegii până la discriminare și expulzări. După ce prințul Transilvaniei, Gábriel Bethlen, a emis un edict în 1623 prin care le permitea evreilor să se stabilească în anumite zone limitate și le acorda libertatea de cult și comerț, prezența evreilor în Transilvania a crescut treptat. Majoritatea noilor veniți s-au stabilit în Alba-Iulia, capitala țării, dar s-au format mici comunități și în alte așezări, inclusiv în Cluj. În ciuda măsurilor discriminatorii, influența lor culturală a continuat să crească pe fondul concurenței economice. 

În secolul al XVII-lea, privilegiul emis de Gábriel Bethlen a reprezentat o cotitură esențială în colonizarea evreilor ardeleni. În anii următori, au venit în principat, în afara evreilor spanioli (sefarzi) și evrei din Polonia, Moravia, Germania, Ungaria și Moldova. 

Prin emiterea acestui privilegiu, Gábriel Bethlen dorea reconstituirea „țării pustiite și jefuite de năvălirile popoarelor străine” prin „colonizarea a diferitelor neamuri”. Iată câteva rânduri din acest privilegiu:

„[…]să restabilim această țară a noastră, pustiită, jefuită de diferite evenimente războinice, de năvălirea popoarelor străine, prin colonizarea diferitelor neamuri […] să-și recâștige vechea putere și […] să se apropie de vechea Dacie […] pentru a face să se îndeplinească această dorință a noastră și Transilvania să se civilizeze și prin colonizarea diferitelor popoare […] dispunem ca prezentele privilegii să fie acceptate cu plăcere, respectate și îndeplinite de toți locuitorii țării noastre față de toți cei din neamul evreiesc care doresc să se așeze în Transilvania […].”

Cluj, 18 iunie 1623

Harta Marelui Principat al Transilvaniei în secolul al XVIII-lea.

Odată cu moartea principelui Bethlen în 1629, negustorilor evrei li se restrâng drepturile. Ca urmare, evreii se adresează principelui Mihai Apafi I care, în 1673, emite un privilegiu care dispune să se oprească orice vătămare personală a evreilor.

În timpul domniei Mariei Tereza, au fost discutate măsuri politice

antievreiești, precum deportarea sau expulzarea. În această perioadă, multe orașe din regiune le-au interzis evreilor să se stabilească pe terenurile lor. Evreilor nu li s-a permis să cumpere terenuri, să construiască fabrici sau să practice meșteșuguri până în anii 1840.

În 1780, Maria Terezia acceptat propunerile guvernatorului Brukenthal, fiind interzisă stabilirea evreilor în afara orașului Alba Iulia, iar cei aflați în alte părți ale Transilvaniei urmau să fie concentrați în acest oraș.  Acest lucru era imposibil de realizat, Brukenthal cerând Împărătesei Maria Terezia amânarea cu cel puțin un an. Din acest proiect a rezultat o dispoziție imperială trimisă autorităților din Transilvania cu indicația ca, în viitor, să poarte de grijă ca nu cumva vreun evreu să pătrundă ilegal în principat.

Din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și mai ales în prima parte a secolului XIX, din cauza înăspririi situației evreilor din Galiția, un nou val de evrei se refugiază în Moldova și Transilvania, unde autoritățile erau mai tolerante.

Despre numărul populației evreiești din Transilvania și Banat sunt foarte greu de găsit cifre exacte în perioada secolelor XVI-XIX. După ce regiunea a fost încorporată în Imperiul Austriac în secolul al XVIII-lea, populația evreiască din Transilvania a crescut și mai mult ca urmare a imigrației. Din cauza populației evreiești numeroase din imperiu, a fost impusă așa-numita taxă de toleranță, care a durat aproximativ un secol și jumătate.

Litografie, Târg în Transilvania la începutul secolului XIX, Lanzedelly Joseph.

Perioada Modernă

Epoca modernă a fost martora unei transformări semnificative a statutului evreilor transilvăneni. Odată cu acordarea de drepturi civile și politice sub Francisc Iosif I, emanciparea lor a început în 1867. Comunitățile evreiești au convocat congrese pentru a-și reorganiza structurile interne, culminând cu recunoașterea legală a iudaismului ca religie în 1895. Explorăm schimbările dinamice care au avut loc în această perioadă, evidențiind evoluțiile culturale și sociale care au modelat viața evreilor din Transilvania.

Rákóczi G., Approbatae Constitutiones, Claudiopoli(s), 1653.

Odată cu extinderea teritorială a imperiului, un număr tot mai mare de evrei din Galiția, Bucovina și Ungaria au emigrat în Transilvania.

Până la începutul secolului al XIX-lea, majoritatea evreilor trăiau în mediul rural și lucrau în comerț, în industria distilării băuturilor spirtoase, în chirii și în alte ocupații, precum croitorie sau măcelărie. Adevărata emancipare a evreilor a început în 1867, sub Francisc Iosif I, când Transilvania a fost anexată din nou Ungariei, încheindu-se dualismul austro-ungar. Evreilor li s-au acordat drepturi civile și politice egale cu cele ale populației creștine de la acea vreme, iar iudaismul a fost recunoscut legal ca religie în 1895, după secole în care fusese doar tolerat.

S-a deschis o nouă epocă și în viața evreilor. Baronul Iosif Eötvös i-a convocat în 1868 pe fruntașii evreilor din Ungaria la un Congres la Budapesta, unde s-au luat decizii privind reorganizarea comunităților evreiești și structura vieții lor interne. Reprezentanții comunităților evreiești din Transilvania au decis și ei să țină o adunare la Cluj între 10-14 mai și 7-8 iulie 1866 pentru a dezbate propunerile inițiate de baronul Iosif Eötvös și pentru a-și preciza poziția în raport cu acestea. În acest moment, în Cluj se aflau 2821 de evrei.

Versurile poeziei sub un steag israelian.

Un eveniment interesant de menționat este faptul că, în 1881, când a avut loc primul congres sionist ținut la Focșani, a fost intonat pentru prima dată Hatikvah, muzica acestuia bazându-se pe o melodie populară românească.

Conform recensământului românesc din 1930, numărul populației evreiești din Transilvania era de 178.699, pe când maghiarii consemnau 193.000. În 1940, când o parte a Transilvaniei (cea nordică) a fost anexată Ungariei, 170.694 de evrei au ajuns din nou sub autoritate ungară, ceea ce le-a pecetluit soarta.

 

Populația totală evreiască a Transilvaniei și Banatului.

*

Pe măsură ce încheiem explorarea noastră istorică, reflectăm asupra impactului de durată al comunității evreiești din Transilvania. De la primele așezări până la luptele lor pentru recunoaștere și, în cele din urmă, emancipare, evreii din Transilvania și-au țesut poveștile în tapiseria istoriei regiunii. Astăzi, moștenirea lor reprezintă o mărturie a rezilienței, a diversității culturale și a spiritului durabil al unei comunități care și-a găsit un cămin în inima Transilvaniei.

Bibliografie

Barclay John, Sweet John, Early Christian thought in its Jewish context, Cambridge University Press, Cambridge, 1996.

Carmilly-Weinberger Moshe, Istoria evreilor din Transilvania (1623-1944), Ed. Enciclopedică, București, 1994.

Goodblatt David, Elements of Ancient Jewish Nationalism, Cambridge University Press, New York, 2006. 

Hașdeu Bogdan Petriceicu, Istoria toleranței religioase în România, 1868.

Nicolae Gudea, Evreii în provinciile dacice 106–275 p. Chr., în Ephemeris. Napocensis, 9–10, 179–208.

Onofrei Cosmin, The Jews in Roman Dacia. A Review of the Epigraphic and Archaeological Data, în Ephemeris Napocensis, XXIV, Ed. Academiei Române, p. 221-236.

Streja Aristide, Schwarz Lucian, Sinagoga în România, Ed. Hasefer, 2019.

Surse electronice

Evelyn Ciocan este arheolog și doctorand al Școlii doctorale „Istorie. Civilzație. Cultură” din cadrul Universității Babeș Bolyai. Este licențiată în istorie la Facultatea de Istorie și Filosofie al UBB, specializarea Istorie Veche-Arheologie. De asemenea, a absolvit și masteratul în domeniul istoriei, la speciaizarea Arheologie în cadrul UBB. A participat la unele din cele mai de seamă șantiere arheologice din țară, precum Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Apulum, Napoca și la diverse proiecte de restaurare a unor monumente importante din Transilvania. Are o pasiune deosebită pentru patrimoniu, pentru trecut, pentru memorie și muzee.

Marți ‒ Duminică: 10:00 ‒ 18:00
Luni: Închis

Adulți: 29 lei
Elevi și studenți: 19 lei
Pensionari: 15 lei
Card Omnipass: 15 lei
Membri ai comunității evreiești din Cluj: Gratuit

Strada Virgil Fulicea, nr. 3
Cluj-Napoca, România
(+40) 364 100 472
(+40) 364 153 654